Anglia a învins RD Congo cu 2-1 şi s-a calificat în optimi gâfâind şi scârţâind din toate încheieturile. Englezii au intrat pe teren ca şi cum ar fi inventat doar cricketul. Fotbalul păreau să-l descopere la faţa locului, pas cu pas, în stilul smuls.

Golul lui Cipenga din minutul 7 le-a blocat şi puţinul proces de învăţare. Abia după o jumătate de oră au apărut primele semne de viaţă: o lovitură de cap a lui Bellingham şi un şut al lui Kane din şase metri, ambele respinse de portarul Mpasi, aflat într-o zi de graţie.

Englezii au reclamat vehement un penalty, dar arbitrul iordanian Adham Makhadmeh a rămas de neclintit, la fel şi qatarezii din camera VAR. Faza merită o observaţie: dacă europenii mai aşteaptă tratament preferenţial din partea arbitrilor, ar fi bine să nu aştepte prea mult. Războiul FIFA-UEFA pare să fi lăsat urme şi printre cavalerii fluierului.

Congo a reuşit o combinaţie rară: posibilităţi tehnice limitate şi ambiţie nelimitată. Africanii s-au bătut pentru fiecare minge, au blocat tot ce se putea bloca şi au profitat de o uşoară apatie care îi bântuia pe câţiva dintre jucătorii britanici. La pauză, tabela arăta un surprinzător 1-0 pentru Congo.

În repriza a doua, Anglia a accelerat, iar Congo s-a orientat spre contraatac. După un sfert de oră, ambele echipe avuseseră câte o mare ocazie şi gluma din prima repriză începea să se îngroaşe. Anglia era la 20 de minute de o ruşine istorică, Congo la câteva atacuri de un triumf adevărat.

Atunci a ieşit la rampă inevitabilul Harry Kane. În minutul 74 a egalat cu o lovitură de cap, iar tribunele au început să-şi recapete culoarea în obraji. În minutul 85, acelaşi Kane a pus capăt chinului cu un şut plasat sub bară, după o fază care a purtat marca lui.

Anglia merge mai departe şi va întâlni Mexicul. Dacă nu schimbă ceva serios în joc, există riscul să se întoarcă acasă exact cum o face de 60 de ani: cu mult zgomot înainte şi cu mâinile goale după.